Se afișează postările cu eticheta muzica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta muzica. Afișați toate postările

sâmbătă, august 23, 2008

Extrem: hai să zicem că scăpăm de maimuţăreala sino-japoneză?

Zilele trecute mi-a povestit un prieten despre vizita lui în Toscana. Cu tristeţe, i-am povestit şi eu Nataliei despre Toscana . De ce cu tristeţe? Fiindcă, deşi entuziasmat, prietenul meu înfăţişa experienţa ca pe una desăvîrşit controlată, programată, predictibilă. Cel puţin eu aşa înţelegeam, pe măsură ce el îmi povestea despre vizitele în grup pe la podgorii şi crame, în autobuze pline de japonezi, cu gazde rutinate şi plictisite. Ofta amintindu-şi de peisajul Toscanei, de vilele ei minunate, de vii şi livezi, de lumina cu totul specială. Oftam şi eu povestindu-i Nataliei şi închipuindu-ne că chestiile astea se fac, dacă nu într-o decapotabilă, atunci pe bicicletă sau scuter.


Iar în timpul ăsta, la TCM se dădea un film cu James Caan. Nu ştiu de ce, dar mi s-a părut că, în road movie-ul ăsta, personajele călătoresc imagininîndu-şi că-s urmărite de extratereştri.

Nu era aşa dar, oricum, mi-am dat seama. Cum oare vom scăpa de cozile la urcarea în tour Effeil? De mulţimile de chinezi prosperi şi bine organizaţi? Cîtă vreme ne vom mai chinui încercînd să ne zgîndărim sau flatăm o sensibilitate uzată de abuziva frecventare prealabilă a acestor locuri comune? (Fie că e vorba de tablouri, clădiri, mîncăruri sau muzică). Cum vor arăta excursiile Nataliei şi Cătălinei? Fiindcă ele presimt deja ceva. Anul ăsta am ajuns în Albania la cererea lor, tocmai ca să nu dăm de grupuri organizate. Dar şi acolo, ca şi în Muntenegru, vor veni ruşii şi vor pune lucrurile la punct. Ruşii sau alţii.

Cred că, aşa cum, măcar pentru a se lăsa filmaţi, nişte solitari se prefac rătăciţi în condiţii extreme şi supravieţuitori, tot aşa fetele mele vor practica, alături de mulţi alţii în viitorul apropiat, un turism al lui hai să zicem că. Hai să zicem că ne grăbim să ajungem dintr-un loc în altul pentru că am dat o spargere şi sîntem urmăriţi. Hai să zicem că nu plecăm o lună din Napoli pentru că sîntem asasini plătiţi şi avem un procuror de împuşcat. Hai să nu umblăm pe străzile Parisului cu harta hot spoturilor culturale în mînă, ci să luăm la întîmplare un parizian şi să-l urmărim, pas cu pas, vreme de două săptămîni, să-i facem poze, să-l şantajăm. Desigur, aşa cum orice loc pierdut în lume va fi pînă la urmă invadat, tot aşa se vor găsi agenţii care sa-ţi pună la dispoziţie un sac de bani falşi (sau, contra cost, o maşină decapotabilă, o autostradă pustie şi un sac bani adevăraţi) şi un parizian vicios. Am văzut mai demult un film cu aşa ceva. Dar, pînă atunci, poate n-o să ne plictisim.


duminică, august 17, 2008

ceva frumos. ceva deosebit

îmi place clipul.
are simplitate.
e interesant şi cum reuşeşte să stoarcă exact doza necesară de sirop din cîntecul lui Cat Powers
care, altfel, mi se pare o cîntăreaţă bună, poate că abuzînd un pic de cover-uri.

aş fi curios să-i văd debutul în film, se pare că nu i-a ieşit din pricina unei alte cantautoare :) , norah jones (brrrr), care a distrus complet un film care promitea, primul al lui wong kar-wai în limba engleză.

cîntecul e şi pe coloana sonoră a lui blueberry nights, se potriveşte parcă destul de bine cu wong kar-wai