luni, martie 19, 2007

cum să nu scrii un articol

Am uitat cum e cu Săgeata Albastră. Cîţi oameni încap în ea? E cu locuri scrise pe bilet? Se vînd bilete peste capacitate? Şi ce te faci dacă urcă o tanti-n etate? Te ridici şi-i cedezi locul? Nici o problemă, doamnă, eu nu merg decît pînă la Salonta. Dumneavostră? Călătoriţi departe? Probabil că da. Aveţi în braţe o carte. O carte aşaaaa de groaaaasă... E clar că mergeţi departe cu ea. E greu de citit aşa ceva. E greu şi de scris. Dar atrage atenţia. Eu nu prea citesc pe tren. Poate nişte ziare. Am rău de mişcare, mă plimb pe culoare, mai cobor în gare, mai trag o ţigare. Şi mă uit pe fereastră. Odată, din Săgeata Albastră am văzut căprioare. Multe-multe. Dar ce contează cîteva căprioare, eu caut realitatea, asta mă doare. Din tren se văd foarte bine anii 80. Căile Ferate Române sînt foarte optzeciste. Mie aşa mi se pare, că-i tot o treabă de acomodare. Un prieten m-a învăţat cum să mă uit pe fereastră. Cică să fiu atent la muşte. Cum bîzîie ele din aripioare, pe fundal de răzoare cu soare ori peste clădiri de abatoare. Poţi spune: e şi asta o muncă de interpretare. Mă şi gîndesc: cum ar fi să închizi o muscă într-un binoclu? Tare cred c-ar începe să-ţi pută totul. Şi-atunci, ce să faci? Să striveşti biata creatură cu ziarul? Ce-o să zică lumea? Că eşti crud şi n-ai simţăminte. Că i-ai scos la iveală măruntaiele de exhibiţionist ce eşti. Dar ce ne facem, doamnă, dacă musca vi se aşază pe coc? Ne facem că n-o vedem, n-o auzim? Ne dăm coate şi ne hlizim? Şi dacă sărmanul dobitoc se face în păr ghemotoc? Atragem frumos atenţia: doamnă, se pun muştele pe dumneavoastră, mai mişcaţi din cînd în cînd cîte ceva. Dar cine eşti dumneata? Cum cine sînt, doamnă? Adineauri v-am cedat locul! Adică cum, tinere, eu stau pe locul dumitale? De mai bine de cîteva lanuri cu cereale, plus un deal şi o vale. Dar nu vă faceţi probleme, staţi bine acolo unde staţi. Atunci, cum îţi permiţi să mă pocneşti în cap cu ziarul? Dar, ce-aţi vrea, doamnă, să vă lovesc cu dicţionarul? Obraznicule, sînt sigură că nici măcar n-ai bilet. Vai, doamnă, dar eu nu obişnuiesc să călătoresc cu naşul. Ba, dimpotrivă: eu decontez! Sînt invitat undeva să conferenţiez. Aha, am înţeles. Aşa sînteţi toţi: vă daţi anarhişti, dar vreţi la clasa-ntîi, cu acceleratul. Şi, pe urmă, să vă plătească statul. Aveţi dreptate, doamnă, îmi cer iertare, aveţi dreptate. Păi, vezi că se poate? Ia, vino un pic mai aproape! Unde ziceai că cobori? Ehe, dar e cale lungă pînă acolo. Nu se ajunge cu una cu două. Ai să oboseşti, fără îndoială. Hai, că te ţin eu în poală.
(va urma)