HEIL DISNEY: placa poneiului primordial şi ursul carpatin

 


Faza cu poneiul diplomat român la NY îmi aduce aminte de un episod din Seinfeld în care, în subtext, există o mică acuză de antisemitism din partea familiei. Asta fiindcă Seinfeld afirmă în timpul unei mese că i-a dispreţuit întotdeauna pe copiii posesori de ponei. Unul dintre aceşti copii fusese însă şi o mătuşă de-a lui Seinfeld, evreică emigrată din Polonia.

Am descoperit că şi eu sînt posesor de ponei, am unul cu copite magnetice care, după cum se vede, se învîrte pe unica placă, aceeaşi placă, a unui patefon. Pe crupă nu are o svastică ci, mai puţin istoric al religiilor fiind el, un soare pur şi simplu. Dar svastica e un simbol solar, veţi spune. Păi, asta înseamnă c-am găsit poneiul primordial. Iar întoarcerea asta către începutul-începutului, dincolo de Cristian Neagoe, ICR şi Patapievici, mă îndeamnă să duc lucrurile şi mai departe. Dar nu mă mai pot lămuri defel.

Postez însă un fragment a ceva scris prin 2005. Nu spun de cine, fiindcă poneiul nu-i ponei, e urs. Dar ursul ăsta e clar neonazist şi antisemit. Judecaţi şi voi. Celelalte personaje sînt Roboţel, Creionel, Bălănel şi Miaunel.

Roboţel face istorie

- Evrika! Evrika! s-a auzit din biroul lui Roboţel într-o după amiază.
Au rămas cu toţii peste program, au făcut şedinţă.
- Iată-l! a mai urlat Roboţel o dată, desfăcînd planşa. Îi vom spune PNB – produsul naţional brut.
- Brut? s-au mirat toţi, holbîndu-se la ceea ce părea a fi un ursuleţ. Au ridicat apoi privirele întrebătoare.
- Un ursuleţ de pluş cu butoane! le-a explicat Roboţel plin de entuziasm.
- Aha! au exclamat ei. Un ursuleţ cu butoane!
- Patru! a spus Roboţel.
- Patru, au repetat ceilalţi.
- Dacă apeşi pe primul zice: MAMA! a continuat Roboţel.
- MAMA! s-a bucurat Miaunel.
- Pe al doilea, zice: MAMĂ, NU MAI DA!
- Oho! au ţipat la unison ceilalţi.
- Dacă apeşi pe al treilea, ursuleţul merge şi se aşează la coadă la finanţe! a spus repede Roboţel.
- Coooaaadăăă! l-au încurajat prietenii săi.
Aşa că Roboţel a continuat:
- Iar dacă apeşi pe ultimul buton, recită pe de rost manualul de istorie de clasa a IV-a.
- ISTORIE! ISTORIE! ISTORIE! au început să-l aclame cu toţii.

[...]


Biografie III (extras din primul interviu acordat de PNB revistei Star)

- Cu cine votează PNB?
- Cu aceiaşi!
- Naufragiat pe o insulă pustie, ce carte aţi prefera să aveţi cu dumneavoastră?
- Nu o carte, un film, unul de Sergiu Nicolaescu.
- Actorul dumneavoastră preferat?
- Sergiu Nicolaescu tînăr, De Vito copil.
- Credeţi în reîncarnare?
- Mai degrabă în reciclare.
- Dar, dacă totuşi, în cine aţi dori să vă reîncarnaţi?
- În Sergiu Nicolaescu tînăr.
- Cum arată pentru dumneavoastră femeia ideală?
- Aici sau în Spania?

Revedere

- Ghiciţi de cine am dat la salonul de piercing? i-a întrebat într-o zi Miaunel.
- De cine? au sărit toţi.
- De Pătrăţel!
- Ei, nu mai spune! Ce mai face?
- Face bine!
- Adică? a mîrîit Creionel.
- E tatuat peste tot, ras în cap şi neonazist, a răspuns emoţionat Miaunel.
- Pe cine crede el că păcăleşte? a rîs Bălănel.
- Eh! a oftat Miaunel.
- Curvă ordinară! a mîrîit Bălănel.
- Porc fascist!


Vicii de fabricaţie

Au trebuit să-l retragă de pe piaţă pe PNB. Au presupus că de vină a fost piercingul executat de Pătrăţel. Nu puteau fi siguri, însă li s-a adus la cunoştinţă că, dacă apăsai simultan pe butoanele nr. doi şi trei, PNB exclama:
- Heil Disney!

experiment cu singe coagulat :)

cu mare frica dau din cind in cind cautare pe google "raufacatorul vorbeste" ca sa vad daca, printr-un mic miracol, l-a mai citit cineva. aproape nimeni. totusi, o chestie made my day. cineva face o lista, in genul teroristei, cu carti cumparate-de cumparat. sint si eu acolo. dar asta inca nu-i mare lucru :)

fata scrie si poezie, dau de ea pe poezie.ro, si-mi place. mai putin subtitlul, pe care eu l-am pus ca titlu de postare. si totusi, ce-mi place? stau si ma gindesc, stau si ma gindesc. pina la urma, imi dau seama. citeva fraze, cele mai bune, le scrisesem eu in "raufacatorul". asa ca, fericit, anunt pe aceasta cale!

fara sa dau citate comparative, mi-e cam jena

filmele pe care mi-aş dori să le fac

CORINA

Scena 1


Sîntem amîndoi la malul unui rîu, ne ţinem de mînă şi ne strecurăm printre trestii. Tu eşi desculţă, într-o rochiţă de stambă. Strălucirea soarelui orbeşte pentru o clipă camera. Închidem ochii. Apoi, descoperim plaja unde toţi managerii din oraş vin să-şi reguleze secretarele tinere şi frumoase. Acum o fac în grup, sînt cinci directori cu secretarele lor. Le pedepsesc, spui tu.


Scena 2


Un vechi landou de răchită, trebuie să fac cumva să încap în el. Tu mă înveleşti cu o pătură moale şi, cîntînd încetişor ceva în germană, mă plimbi cu el prin piaţa mare. Aşa, cum stau ghemuit şi privindu-te cu dragoste, îmi pari o regină.


Scena 3


Cineva ne lasă mesaje înfipte cu piuneze în dulapurile din bucătărie. Decupează litere mici de staniol pe care le lipeşte pe nişte cartoane. Într-o zi, agăţăm toate cartoanele astea de coada unui zmeu. Zicem că facem reclamă: Păstraţi curăţenia în bucătărie, Pe aici curge apă fierbinte, Aici am ucis un gîndac cu Baygon. Zmeul e deja sus de tot, cînd două supersonice ale armatei ne trec urlînd pe deasupra. Ne-au văzut pe radar, spunem speriaţi, tăiem sfoara.


Scena 4


Jucăm cărţi cu tatăl tău. E întotdeauna îmbrăcat într-o pijama de spital şi miroase urît. Pierde. Ca să se răzbune, ne spune că sîntem frate şi soră. De vreme ce sîntem de sînge regal, nu contează.


Scena 5


Tatăl tău moare. Scotocim casa şi găsim o geantă de piele plină cu bani. Ne dezbrăcăm în pielea goală, ne întindem pe pat şi ne acoperim pe rînd cu bancnote.

obiectiv supravegheat

4 mai dimineaţa – înainte de prînz?

Trei săptămîni de la operaţie, o săptămînă de la externare. M-am cam săturat, mă sufoc. Încă nu mă ţin bine pe picioare, nu m-am încumetat să ies la plimbare decît o singură dată, ieri seara. M-au îndemnat mama şi cîmpul în floare dintre dig şi rîu, îl tot admirasem de pe balcon încă din prima zi de la ieşirea din spital.

Iată ceea ce s-ar putea numi bucolic indus chirurgical, nu ştiu să mă fi pleoştit vreodată chiar atît de tare în faţa naturii.

De vină nu-s probabil decît chimicalele înghiţite (încă!) din opt în opt ore, odihna impusă, somnolenţa împotriva căreia am început deja să mă revolt. Poate şi atmosfera din casă, grija mamei şi răsfăţul. Desigur, contează şi vizitele la spital, pentru schimbarea pansamentelor, acolo merg cu taxi-ul (aşa că nu le-am contabilizat la ieşiri din casă), şi merg şi cotropit de un sentiment de jenă, mă cunosc mai toţi acolo: eu sînt ăla cu atîtea complicaţii după o simplă operaţie de apendicită, unii mă compătimesc, alţii sînt deja plictisiţi. Adevărul e c-ar trebui să fiu revoltat de ce mi se întîmplă, dezastrul e total şi confirmat de fiecare dată de asistentele de la camera de gardă, care fac toate ochi mari la vederea ranei colosale din care continuă să se scurgă puroi.

Totuşi:

de trei zile am scăpat de drumurile la spital, mama a găsit în vecini o asistentă. Vine ea în fiecare zi ca să-mi schimbe pansamentele. E o femeie drăguţă de vreo treizeci şi şapte, şi opt de ani, am întîlnit-o şi ieri în faţa blocului ei, în timp ce mă plimbam şontîc pe aleile cartierului.

Ducea gunoiul şi mi-a zîmbit. A glumit un pic cu mine, m-a mirat asta, în timpul vizitelor pe care mi le face nu scoate aproape nici o vorbă.

- Ce faci? m-a întrebat ea.

- Bine, la aer, am încercat să ies pe cîmp, n-am reuşit să urc digul.

M-a privit peste umăr, în capătul străzii se vedea obstacolul deocamdată de netrecut, a stat aşa, aţintită, vreme de cîteva secunde, de parcă ar fi plănuit o evadare.

- Greu la deal. Cu bicicleta n-ai încercat?

Nu ştiu dacă mi-a oferit o mostră de umor sec sau un reproş profesional pentru graba cu care vreau să-mi scurtez convalescenţa. A plecat, scurtînd momentul reconfortant, singurul al plimbării. În rest, mai bine lipsă. Sînt nou aici, nu cunosc pe nimeni în tot cartierul, aş fi vrut să mă oprească oamenii şi să mă întrebe de sănătate. Se făcuse seară şi o mulţime erau adunaţi pe băncile din faţa scărilor de bloc.

Eu:

mi-am cumpărat o revistă de la benzinărie, am fost tentat să mă aşez pe terasă, s-o citesc, în faţă cu ceva de băut şi o ţigară, n-aveau ceai, doar asta s-ar fi potrivit cu regimul pe care sînt nevoit să-l ţin. Aşa că m-am întors, am petrecut restul serii pe balcon, mi-am îngăduit două ţigări de consolare, a doua fumată pe ascuns, de frica mamei.

Azi, cînd scriu:

sînt din nou la o repriză de fumat pe balcon, şi din nou după o tentativă de evadare, de data asta eşuată încă din pragul casei, al camerei chiar, mama nu mi-a dat voie să ies după ce toată dimineaţa am petrecut-o moleşit de o oarecare febră. Am dormit mult, pînă după prînz, am mîncat abia pe la 4, supă de pui, zupă. Cu toate strădaniile mamei de a asorta meniul cu starea mea febrilă, nu mi-a priit. Dar am mîncat tot, am transpirat, am intrat apoi în baie, m-am spălat cum am putut, pe unde am putut. Trebuia să vină doamna Camelia să-mi schimbe pansamentele urduroase, voiam să mă simtă proaspăt. A venit: ca de obicei, n-a vorbit mai nimic cu mine, pînă şi despre febra mea a discutat doar cu mama.

seara

Acum douăzeci de minute am văzut-o din nou, jos, pe stradă, cobora dintr-o maşină frumoasă. După coborîre, a mai stat, aplecată peste geamul deschis, de vorbă cu şoferul, asta preţ de vreo jumătate de minut, apoi şi-a îndreptat spinarea, şi-a petrecut mîinile peste talie şi şolduri ca să-şi îndrepte cutele rochiei, şi-a aruncat apoi capul pe spate ca să-şi aranjeze coama bogată. Atunci mi-a întîlnit privirea, a zîmbit şi mi-a făcut un semn cu mîna în care-şi ţinea poşeta.

Eu:

i-am oferit un zîmbet firav, asumîndu-mi rolul de convalescent sleit în care cred că mă distribuise. Sau ce altceva poate să însemne exagerata discreţie de care dă dovadă ori de cîte ori vine să mă viziteze la pat? Cînd de fapt eu, ca într-un roman poliţist, am căscat ochii să văd la ce etaj se aprinde lumina. N-am prins nimic, o fi fost pe partea cealaltă.

Acum, la a treia ţigară, privesc o fată care coase în dreptul ferestrei, probabil s-a aşezat acolo pe cînd lumina de-afară îi bătea încă în ramă. Coase gobelin, aplecată, nu-i văd faţa, doar părul roşcat şi un umăr.