cum e s-o iei peste bot şi să te simţi bine

azi noapte ionuţ chiva m-a învăţat cum poate fi privit un personaj propriu cu maximă luciditate. m-a dărîmat, dar sînt cumva entuziasmat de descoperire. n-o să fac niciodată faţă unor astfel de exigenţe, dar e bine de ştiut.

cea mai frumoasă poezie citită tot anul trecut

revin cu greu dar cu lucruri importante. poezia de mai jos a scris-o rareş moldovan şi apare într-o antologie a, cum să le zic, sesiunilor anuale de la săvîrşin. aşadar:

zoom

oameni ies unul cîte unul.
între peretele de chirpici
şi peretele galeriei de viţă-de-vie
o femeie îşi muşcă buzele
nici anul acesta în casa ei nu vor fi destui

a privi sau a urma
alegerea preotului pe bicicletă
uitîndu-se la femeia care a intrat în cimitir
cu o găleată în mînă
sau, îşi spune, a exersa
virtutea de a pedala cît mai încet

o întrebare ca-n anii 30

Semnalez eu însumi, de la bun început, vîna criterionistă din speculaţia ce va urma, ca să nu-mi dea alţii peste cap.

E greu de verificat acum, dar cred că există cel puţin o carte fără ghilimele. E, bineînţeles, Cartea. Chestie care te face să te-ntrebi: oare geniul umoristic evreiesc de aici vine? Ca o răzbunare a penuriei de ironie din Biblie? De la fraţii Marx, pînă la Seinfeld.

Şi, ca să speculez prosteşte şi mai departe: ghilimelele de care, mi se pare mie, abundă animismul (dacă mă gîndesc mai ales la varianta extremă a vodoo-lui) duc oare la umorul gros şi extrem al regilor comediei? Zic de cei din filmul lui Spike Lee.

Apropos de aşa-zisul marketing şi "ghilimele"

Nu ştiu dacă Biserica are o poziţie faţă de aşa-zisele schimbări climatice. Sînt aproape sigur că Biserica Catolică are una (hai să ne informăm). Oricum, ce pot vedea cu ochii mei e că cei care au bunul obicei de a merge duminica la biserică sînt oameni foarte sensibili la frig. Adică oameni cu jerseele la îndemînă. Cum scade temperatura cu cîteva grade, cum a fost duminica asta, de dimineaţă cu un pui de toamnă, se umple biserica de sfetere. Şi nu zic de tanti şi babe, ci de tineri, mai blînzi sau mai aprigi, seminarişti sau ascorişti, ce-or fi ei.


Apropos de frig, o raită aiurea azi pe wikipedia mi-a dezvăluit numele unui cercetător polonez al Antarcticii, coleg pe Beagle cu Racoviţă (wikipedia nu are un articol despre speologie). Îl cheamă - şi nu e un pseudonim - Arctovski. E un pic ironic faptul că nu s-a ocupat decît de sudul îngheţat, dar s-a ocupat bine. Există acum o peninsulă, un golf, un vârf şi alte chestii antarctice care-i poartă numele.

Apropos de nume: oamenii de ştiinţă au pseudonime? Sau oare doar artiştii? De fapt, nu artiştii, ci oamenii care au o activitate publică oarecum subversivă. Bloggeri, revoluţionari, dictatori şi răufăcători (acel a.k.a.). Geografia foloseşte pseudonime? Sau ţara lalelelor, sfîntă şi a soarelui răsare sînt nume de alint şi atît? Cred că da, fiindcă pseudonimul ţi-l alegi singur şi-l foloseşti cu consecvenţă. Dar în economie, există? O să auzim vreodată de Windows Vienna, pseudonimul lui Windows Vista? Dar Apple şi Mac ce sînt? Unde începe Apple-ul şi unde începe Mac-ul? (hai să ne informăm). Este Volvo doar un pseudonim al Ford-ului? Sau, de fapt, produsele poartă pseudonime inainte de a purta nume, adică în variantele beta (Dacia Steppe, Windows Longhorn, et.) Pentru ca apoi, dacă au succes, să nască alte pseudonime, aşa zicînd bastarde de astă dată: Panasony,Adibas, etc.?


Apropos de aşa zicînd, nu vă enervează abuzul de aşa-zis-uri? Astea-s un fel de ghilimele? Sau ce? Am auzit pe cineva spunînd de Jocurile aşa-zis Olimpice. Exact aşa. Era în contextul războiului din Georgia şi probabil că în mintea lui "olimpic" e sinonim cu "pacifist".

Oricum, apropos de ghilimele, le-am găsit, tot citind la Ion Iliescu, o întrebuinţare geopolitică. De pildă: cum s-ar putea referi preşedintele Ahmadinejad la Israel? I-ar putea spune: "Ţara" Sfîntă. Sau Ţara "Sfîntă"? De ce să spui "aşa zisele republici separatiste", cum am auzit de atîtea ori? E suficient să scrii "Osetia" de Sud şi-ai rupt regiunea de Rusia, cu a ei adevărată şi singură Osetie "de Nord". De ce să-ţi tot iei precauţii cu "cetăţeni români de etnie romă"? Spune-le "cetăţeni" români de etnie romă. De ce să negi cifrele Holocaustulului? Scrie simplu: "Holocaustul".

Extrem: hai să zicem că scăpăm de maimuţăreala sino-japoneză?

Zilele trecute mi-a povestit un prieten despre vizita lui în Toscana. Cu tristeţe, i-am povestit şi eu Nataliei despre Toscana . De ce cu tristeţe? Fiindcă, deşi entuziasmat, prietenul meu înfăţişa experienţa ca pe una desăvîrşit controlată, programată, predictibilă. Cel puţin eu aşa înţelegeam, pe măsură ce el îmi povestea despre vizitele în grup pe la podgorii şi crame, în autobuze pline de japonezi, cu gazde rutinate şi plictisite. Ofta amintindu-şi de peisajul Toscanei, de vilele ei minunate, de vii şi livezi, de lumina cu totul specială. Oftam şi eu povestindu-i Nataliei şi închipuindu-ne că chestiile astea se fac, dacă nu într-o decapotabilă, atunci pe bicicletă sau scuter.


Iar în timpul ăsta, la TCM se dădea un film cu James Caan. Nu ştiu de ce, dar mi s-a părut că, în road movie-ul ăsta, personajele călătoresc imagininîndu-şi că-s urmărite de extratereştri.

Nu era aşa dar, oricum, mi-am dat seama. Cum oare vom scăpa de cozile la urcarea în tour Effeil? De mulţimile de chinezi prosperi şi bine organizaţi? Cîtă vreme ne vom mai chinui încercînd să ne zgîndărim sau flatăm o sensibilitate uzată de abuziva frecventare prealabilă a acestor locuri comune? (Fie că e vorba de tablouri, clădiri, mîncăruri sau muzică). Cum vor arăta excursiile Nataliei şi Cătălinei? Fiindcă ele presimt deja ceva. Anul ăsta am ajuns în Albania la cererea lor, tocmai ca să nu dăm de grupuri organizate. Dar şi acolo, ca şi în Muntenegru, vor veni ruşii şi vor pune lucrurile la punct. Ruşii sau alţii.

Cred că, aşa cum, măcar pentru a se lăsa filmaţi, nişte solitari se prefac rătăciţi în condiţii extreme şi supravieţuitori, tot aşa fetele mele vor practica, alături de mulţi alţii în viitorul apropiat, un turism al lui hai să zicem că. Hai să zicem că ne grăbim să ajungem dintr-un loc în altul pentru că am dat o spargere şi sîntem urmăriţi. Hai să zicem că nu plecăm o lună din Napoli pentru că sîntem asasini plătiţi şi avem un procuror de împuşcat. Hai să nu umblăm pe străzile Parisului cu harta hot spoturilor culturale în mînă, ci să luăm la întîmplare un parizian şi să-l urmărim, pas cu pas, vreme de două săptămîni, să-i facem poze, să-l şantajăm. Desigur, aşa cum orice loc pierdut în lume va fi pînă la urmă invadat, tot aşa se vor găsi agenţii care sa-ţi pună la dispoziţie un sac de bani falşi (sau, contra cost, o maşină decapotabilă, o autostradă pustie şi un sac bani adevăraţi) şi un parizian vicios. Am văzut mai demult un film cu aşa ceva. Dar, pînă atunci, poate n-o să ne plictisim.