pentru că farmecul glumelor slabe este uneori irezistibil

 

Pentru că apucasem să promit, e drept cu jumătate de gură.
Iar ca supliment, un text scris acum vreo doi ani parcă, plin de igreci.

In Romanya isteryiei mele, securisty cer azil politic in (Ay!) Cuba

Voi incepe cu un scurt istoric al isteryei mele. La inceput, am manifestat doar reactii de aversyune fata de unii dintre cei dovediti ulterior ca turnatory. Ma irytau (pina la a-mi da presimtiry) verbiajul belicos al lui Carol Sebastian (Sebeszteyn), matuseala culturala (ah! Ferdydurke) a Monei Musca, yehovismul mediatic al unor Dan Ciachir ori Iustin Marchis. Pe Sorin Antohi il vedeam rar si, desi spunea cam aceleasi lucruri precum ceilalti moralysti TV, ii savuram accentul de Iassy.

Acestea au fost, ca sa zic asa, primele symptome. Dar lucrurile s-au agravat intre timp. Acum, isterya mea isi doreste mai mult, tinteste departe si tureaza la maximum motoarele imaginatsyei. Isterya mea ar dori sa vada prabusindu-se intregul edificiu al intelighentsyei, jurnalisticy si politichyei noastre moralizatoare.
textul integral aici

Două chestii mici şi faine. Despre Mircea Cărtărescu şi, din nou, Silviu Gherman :)

 

Acum vreo 4 luni, Mircea Cărtărescu venea la Arad cu Ioana Nicolaie.
MC i-a dat Cristinei un interviu mişto, din care postez o părticică drăguţă (partea cu bold îmi place cel mai mult):

Scriem pentru fiinţe asemănătoare cu noi şi, dacă nu sunt asemănătoare, încercăm să le facem asemănătoare prin cărţile pe care le scriem şi prin influenţa acestor cărţi. Încercăm să ne creem de fapt clone. Clone intelectuale, clone morale clone spirituale. Un cititor ideal pentru mine, am mai spus acest lucru de multe ori, este de fapt o cititoare. Eu scriu nu numai pentru oameni tineri, ci în special pentru femei tinere. Pentru un anumit gen de lectură. Pentru un tip de lectură „feminin“. Pentru că disting între două tipuri de lectură. Acest tip de lectură empatic, de identificare, de abandonare în faţa textului, pe care-l numesc feminin şi un tip de lectură neîncrezătoare, suspicioasă, destructivă într-un fel, în care se caută greşelile autorului, se caută noduri în papură, defecte şi care este o lectură de tip masculin, de confruntare cu textul. Cărţile mele sunt scrise pentru primul tip de lectură. Ele tind să hipnotizeze cititorul. De aceea eu cred că cititorul ideal este cel care se lasă indus în transă de textele mele. Cititor care ar trebui să aibă în mod ideal aceeaşi enciclopedie interioară pe care o am şi eu.

–Vă gândiţi la cititor în momentul în care scrieţi?

–Fireşte că nu. „Nu mi-ar sta deloc frumos“ aş spune parafrazându-l pe Gert Muler golgheterul de pe vremuri al echipei Germaniei. Întrebat de către un jurnalist la ce se gândeşte când dă cu capul în minge şi marcheză gol şi el a răspuns chiar aşa: „Frumos mi-ar sta să mă gândesc la ceva“. Când scriu mă gândesc doar la temele mele şi la frazele pe care trebuie să le fac şi îmi ajunge. Nu am nevoie să mă gândesc la ce va zice cititorul la vederea acestor fraze.

***

Şi, a doua chestie drăguţă e o întîlnire cu vic şi silviu gherman (poate asta explica oareceva :), la subsolul unei postări a lui Costi Rogozanu. Aşadar:

SILVIU GHERMAN: Eu nu pot sa-l citesc pe Cartarescu. Nu pot. Adorm cu fractalul in mana. Ca scriitor, cred ca daca ajungi sa stapanesti suficient de bine un stil, e simplu sa te refugiezi in fantastic si imaginativ. Mai cred ca e mult mai dificil si interesant sa construiesti o realitate coerenta prin simplitate, nu prin aglomerari de procedee.

Pe de alta parte, ii respect enorm pe adulatorii d-lui Cartarescu. Le doresc sa nu faca niciodata pancreatita si sa traiasca 94 de ani.

VIC: ii multumesc marelui scriitor silviu gherman pentru ca si-a coborit privirea asupra mea. imi cer scuze ca i-am poluat spatiul virtual pe care l-a mostenit de la mamica si de la taticul sau. ii urez sa ramina sanatos in sublimele arome virtuale pe care le creeaza, atit aici, cit si in minunata sa carte, care ocupa atita spatiu in depozitul editurii, incit aceasta a decis s-o dea aproape gratis, numai sa scape de ea.

SILVIU GHERMAN:

Orice roman cu pretentii incearca, intr-un fel sau altul, sa acopere o realitate cat mai extinsa, ca doar de aia e roman. Dar, ca si actorii batrani care au jucat în prea multe prostii, autorii se sclerozeaza la un moment dat. Mi se pare ca cea mai evidenta dovada de scleroza a unui text e (parere strict personala, repet) abundenta oniricului si, in general, a refugiului in epicicluri narative de genul fractalului si simbolului si autoreferentialului. Iti vine sa rabufnesti: zi, ba, ce vrei, n-o mai vopsi atata.

Descopar cu surprindere ca lumea stie cine sunt! Spectaculos moment. Vic, te invit la mine acasa ca sa facem dragoste.

* în foto e MC înconjurat de fanii Ioanei Nicolaie.
** later edit: disputa dintre vic, silviu gherman si altii in jurul ultimului volum din Orbitor si a cronichetei lui Rogozanu se află aici
pe mine m-a amuzat, asta e!

HEIL DISNEY: placa poneiului primordial şi ursul carpatin

 


Faza cu poneiul diplomat român la NY îmi aduce aminte de un episod din Seinfeld în care, în subtext, există o mică acuză de antisemitism din partea familiei. Asta fiindcă Seinfeld afirmă în timpul unei mese că i-a dispreţuit întotdeauna pe copiii posesori de ponei. Unul dintre aceşti copii fusese însă şi o mătuşă de-a lui Seinfeld, evreică emigrată din Polonia.

Am descoperit că şi eu sînt posesor de ponei, am unul cu copite magnetice care, după cum se vede, se învîrte pe unica placă, aceeaşi placă, a unui patefon. Pe crupă nu are o svastică ci, mai puţin istoric al religiilor fiind el, un soare pur şi simplu. Dar svastica e un simbol solar, veţi spune. Păi, asta înseamnă c-am găsit poneiul primordial. Iar întoarcerea asta către începutul-începutului, dincolo de Cristian Neagoe, ICR şi Patapievici, mă îndeamnă să duc lucrurile şi mai departe. Dar nu mă mai pot lămuri defel.

Postez însă un fragment a ceva scris prin 2005. Nu spun de cine, fiindcă poneiul nu-i ponei, e urs. Dar ursul ăsta e clar neonazist şi antisemit. Judecaţi şi voi. Celelalte personaje sînt Roboţel, Creionel, Bălănel şi Miaunel.

Roboţel face istorie

- Evrika! Evrika! s-a auzit din biroul lui Roboţel într-o după amiază.
Au rămas cu toţii peste program, au făcut şedinţă.
- Iată-l! a mai urlat Roboţel o dată, desfăcînd planşa. Îi vom spune PNB – produsul naţional brut.
- Brut? s-au mirat toţi, holbîndu-se la ceea ce părea a fi un ursuleţ. Au ridicat apoi privirele întrebătoare.
- Un ursuleţ de pluş cu butoane! le-a explicat Roboţel plin de entuziasm.
- Aha! au exclamat ei. Un ursuleţ cu butoane!
- Patru! a spus Roboţel.
- Patru, au repetat ceilalţi.
- Dacă apeşi pe primul zice: MAMA! a continuat Roboţel.
- MAMA! s-a bucurat Miaunel.
- Pe al doilea, zice: MAMĂ, NU MAI DA!
- Oho! au ţipat la unison ceilalţi.
- Dacă apeşi pe al treilea, ursuleţul merge şi se aşează la coadă la finanţe! a spus repede Roboţel.
- Coooaaadăăă! l-au încurajat prietenii săi.
Aşa că Roboţel a continuat:
- Iar dacă apeşi pe ultimul buton, recită pe de rost manualul de istorie de clasa a IV-a.
- ISTORIE! ISTORIE! ISTORIE! au început să-l aclame cu toţii.

[...]


Biografie III (extras din primul interviu acordat de PNB revistei Star)

- Cu cine votează PNB?
- Cu aceiaşi!
- Naufragiat pe o insulă pustie, ce carte aţi prefera să aveţi cu dumneavoastră?
- Nu o carte, un film, unul de Sergiu Nicolaescu.
- Actorul dumneavoastră preferat?
- Sergiu Nicolaescu tînăr, De Vito copil.
- Credeţi în reîncarnare?
- Mai degrabă în reciclare.
- Dar, dacă totuşi, în cine aţi dori să vă reîncarnaţi?
- În Sergiu Nicolaescu tînăr.
- Cum arată pentru dumneavoastră femeia ideală?
- Aici sau în Spania?

Revedere

- Ghiciţi de cine am dat la salonul de piercing? i-a întrebat într-o zi Miaunel.
- De cine? au sărit toţi.
- De Pătrăţel!
- Ei, nu mai spune! Ce mai face?
- Face bine!
- Adică? a mîrîit Creionel.
- E tatuat peste tot, ras în cap şi neonazist, a răspuns emoţionat Miaunel.
- Pe cine crede el că păcăleşte? a rîs Bălănel.
- Eh! a oftat Miaunel.
- Curvă ordinară! a mîrîit Bălănel.
- Porc fascist!


Vicii de fabricaţie

Au trebuit să-l retragă de pe piaţă pe PNB. Au presupus că de vină a fost piercingul executat de Pătrăţel. Nu puteau fi siguri, însă li s-a adus la cunoştinţă că, dacă apăsai simultan pe butoanele nr. doi şi trei, PNB exclama:
- Heil Disney!

De ce mi se pare Silviu Gherman genial?

Sigur, ne putem lua toate precauţiile de pe lume atunci cînd folosim cuvîntul ăsta. Eu am să-mi iau una singură: mă recunosc martor al unei manifestări de geniu atunci cînd sînt stupefiat. Cînd mă aflu în faţa a ceva nou-nouţ şi nu pot descifra mecanismele care au produs acel nou. Cam asta ar fi.

Am vrut să văd dacă, la trei ani de la întîlnirea mea cu ce scrie Silviu / Leon Wahl, stupoarea a rămas. Mi se pare că da. Pun mai jos cîteva poeme, din cele pe care i le-am publicat pe vremuri in ca şi cum. Mai multe, mult mai multe, pe pagina lui de pe clubliterar.

Aşadar:

establishment

o crapă-te establishment
nu te strica de tot
crapă-te puţin

lasă loc pentru furnicuţe
şi săbii ascuţite
de samurai

establishment
cum să te las întreg
cum să mă privesc în oglindă
dacă tu rămâi întreg?

când te-ai stricat
m-am urzicat
ai prosperat
m-am ofticat

n-are omul linişte cu tine
înţelegi ce vreau să spun?
tu eşti cu woody allen
şi feminismul
eu sunt cu glenn close
şi maoismul

tristeţe foarte foarte rece

din cauza vântului
stâlpii tremură
nisipul acoperă frunzele

din iarbă
ies păianjeni
o conservă goală se rostogoleşte printre pietre

pe cerul albastru trece
mărunt ca un cursor
un avion deturnat

Balada jandarmilor de la Muzeul de Artă

patrulăm trulăm
în jurul muzeului
să apărăm părăm
tablourile

haiku nr.46

numit şi Poemul Desfiinţării

îţi asumi responsabilitatea pentru câinele tău, măi


mengele nu mengele

când eram eu mic m-am bătut cu unul. mi-a dat pumni la ficaţi şi mi-a tras picioare în burtă. chestia s-a terminat indecis, dar eu am zis că de fapt am făcut experimente pe el. şi am notat pe o hârtiuţă: am făcut experimente pe el. acum, când reflectez la vremurile alea tulburi, pot să spun cu mâna pe inimă că într-adevăr, am făcut experimente pe el. am avut şi grup de control, şi ipoteză, şi după o săptămână de diseminare am tras şi o concluzie: concluzia era că am făcut experimente pe el.

pink punkpink punk 1

Burhezul neliniştitor: Stai să-ţi povestesc ce-am văzut aseară pe Discovery!
Punkistul iluminat: Of, dragule, nu ştii că nu-i frumos să povesteşti ce-ai văzut la televizor?
***
Burghezul neliniştitor citea şi el. Cel mai mult i-a plăcut Răţuşca cea urîtă a lui Andersen. După ce-a citit asta, a avut o adevărată revelaţie: s-a dus să-i ceară o lingură de ulei vecinului său, Punkistul iluminat.
- Pentru candelă, i-a explicat Burghezul neliniştitor vecinului.
- Aha, înţeleg! a exclamat Punkistul înţelegînd totul.

pink punkpink punk

Se spune că, într-o zi, punkistul iluminat se plimba prin muzeul de artă. Exact în acelaşi timp, acelaşi lucru îl făcea şi burghezul neliniştitor. S-au întîlnit pînă la urmă în faţa unui Caravaggio minuscul.
- Cool! a o oftat burghezul neliniştitor privind cu coada ochiului către punkist.
- Marfă! a exclamat şi punkistul iluminat, în ochi cu o sticlire nebună.