Două chestii mici şi faine. Despre Mircea Cărtărescu şi, din nou, Silviu Gherman :)

 

Acum vreo 4 luni, Mircea Cărtărescu venea la Arad cu Ioana Nicolaie.
MC i-a dat Cristinei un interviu mişto, din care postez o părticică drăguţă (partea cu bold îmi place cel mai mult):

Scriem pentru fiinţe asemănătoare cu noi şi, dacă nu sunt asemănătoare, încercăm să le facem asemănătoare prin cărţile pe care le scriem şi prin influenţa acestor cărţi. Încercăm să ne creem de fapt clone. Clone intelectuale, clone morale clone spirituale. Un cititor ideal pentru mine, am mai spus acest lucru de multe ori, este de fapt o cititoare. Eu scriu nu numai pentru oameni tineri, ci în special pentru femei tinere. Pentru un anumit gen de lectură. Pentru un tip de lectură „feminin“. Pentru că disting între două tipuri de lectură. Acest tip de lectură empatic, de identificare, de abandonare în faţa textului, pe care-l numesc feminin şi un tip de lectură neîncrezătoare, suspicioasă, destructivă într-un fel, în care se caută greşelile autorului, se caută noduri în papură, defecte şi care este o lectură de tip masculin, de confruntare cu textul. Cărţile mele sunt scrise pentru primul tip de lectură. Ele tind să hipnotizeze cititorul. De aceea eu cred că cititorul ideal este cel care se lasă indus în transă de textele mele. Cititor care ar trebui să aibă în mod ideal aceeaşi enciclopedie interioară pe care o am şi eu.

–Vă gândiţi la cititor în momentul în care scrieţi?

–Fireşte că nu. „Nu mi-ar sta deloc frumos“ aş spune parafrazându-l pe Gert Muler golgheterul de pe vremuri al echipei Germaniei. Întrebat de către un jurnalist la ce se gândeşte când dă cu capul în minge şi marcheză gol şi el a răspuns chiar aşa: „Frumos mi-ar sta să mă gândesc la ceva“. Când scriu mă gândesc doar la temele mele şi la frazele pe care trebuie să le fac şi îmi ajunge. Nu am nevoie să mă gândesc la ce va zice cititorul la vederea acestor fraze.

***

Şi, a doua chestie drăguţă e o întîlnire cu vic şi silviu gherman (poate asta explica oareceva :), la subsolul unei postări a lui Costi Rogozanu. Aşadar:

SILVIU GHERMAN: Eu nu pot sa-l citesc pe Cartarescu. Nu pot. Adorm cu fractalul in mana. Ca scriitor, cred ca daca ajungi sa stapanesti suficient de bine un stil, e simplu sa te refugiezi in fantastic si imaginativ. Mai cred ca e mult mai dificil si interesant sa construiesti o realitate coerenta prin simplitate, nu prin aglomerari de procedee.

Pe de alta parte, ii respect enorm pe adulatorii d-lui Cartarescu. Le doresc sa nu faca niciodata pancreatita si sa traiasca 94 de ani.

VIC: ii multumesc marelui scriitor silviu gherman pentru ca si-a coborit privirea asupra mea. imi cer scuze ca i-am poluat spatiul virtual pe care l-a mostenit de la mamica si de la taticul sau. ii urez sa ramina sanatos in sublimele arome virtuale pe care le creeaza, atit aici, cit si in minunata sa carte, care ocupa atita spatiu in depozitul editurii, incit aceasta a decis s-o dea aproape gratis, numai sa scape de ea.

SILVIU GHERMAN:

Orice roman cu pretentii incearca, intr-un fel sau altul, sa acopere o realitate cat mai extinsa, ca doar de aia e roman. Dar, ca si actorii batrani care au jucat în prea multe prostii, autorii se sclerozeaza la un moment dat. Mi se pare ca cea mai evidenta dovada de scleroza a unui text e (parere strict personala, repet) abundenta oniricului si, in general, a refugiului in epicicluri narative de genul fractalului si simbolului si autoreferentialului. Iti vine sa rabufnesti: zi, ba, ce vrei, n-o mai vopsi atata.

Descopar cu surprindere ca lumea stie cine sunt! Spectaculos moment. Vic, te invit la mine acasa ca sa facem dragoste.

* în foto e MC înconjurat de fanii Ioanei Nicolaie.
** later edit: disputa dintre vic, silviu gherman si altii in jurul ultimului volum din Orbitor si a cronichetei lui Rogozanu se află aici
pe mine m-a amuzat, asta e!