M-am gîndit să nu mai parazitez alte onorabile bloguri şi să-mi las rîndurile să zboare mai mult pe-aci. Un post al textierului mi-a provocat luciditatea, însă am să-mi permit să-mi las şirul gîndurilor să se desfăşoare aici. Mai întîi, un motto pentru titlul "o ţară de ţărani":
Un localnic de numai 20 de ani, “copil de bani gata” cum este cunoscut în zonă, a trecut cu bolidul său, un BMW X5, peste doi turişti aflaţi la plajă, la câţiva metri de Obelisc.
Care sînt simptomele ţărăniei române de azi? Mai noua inadecvare şi mai vechea făloşenie. V-aţi întrebat vreodată: de ce e aşa de mîndru ciobanul de brînza sa? Dar ardeleanul de pălinca lui? Oare ce-ar trebui să facă? Nu stau brînza şi pălinca în natura lucrului său? Oare faptul că sînt bune pur şi simplu, nu extraordinare, nu rezultatul unei trude de rafinare, e suficient motiv de orgoliu? Mie mi se pare că nu.
Dar referinţa la tradiţii a unor mărci, tot alimentare - Napolact: ca odinioară, cu personaje fake ca-n Sadoveanu, sau Pate Sibiu cu ambalajul easy peal, locul conservat în care tradiţia se păstrează cel mai bine, învelită într-un ştergar cu logo, toate astea cum vi se par? Probabil vînd, n-am date.
Însă ne putem sprijini pe asemenea experienţe publicitare atunci cînd ne gîndim la un brand al unei "ţări de ţărani"? Fiindcă mie mi se pare că asemenea referiri la tradiţie, la natura curată din vechime şi din copilăriile noastre la ţară nu fac decît să conforteze ipocrizia consumatorului român. Un consumator suferind de inadecvare şi, ca atare, halucinînd :) trecutul. Găsiţi-mi 5 restaurante în Ro în care să poţi mînca ciorbă de lobodă şi-o să-i cred pe românii care cred cu sinceritate în păstrarea tradiţiei culinare, atîta cît, nu prea multă, e.
Dacă însă putem admite că, profitînd de ipocrizie şi făţăreală, asemenea campanii cu ţărani cuminţi şi evlavioşi prind bine unui brand alimentar local, putem oare extinde experienţa pînă într-acolo încît să propunem constuirea unei strategii de brand de naţiune în jurul realităţii "România: o ţară de ţărani". E bine să pornim de la o realitate. De fapt, e singura cale. Dar care ţărani?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
6 comentarii:
sa se faca expeditii d-alea de supravietuire in satele romanesti (descopery gen). proba finala in initiere ar fi o bataie cu uluci la maneloteca de la caminul cultural. d-astea.
eu nu văd lucrurile chiar aşa de negru, deşi, locuind cumva la ţară, văd destule chestii nasoale. îmi aduc aminte cu groază că, în copilărie, de cîte ori mergeam la bunica din bucovina, copiii din sat voiau să mă bată. şi, de fapt, nu cu groază, că nu eram slab de înger ci degrabă vărsătoriu de sînge, dar parcă cu stupoare, fiindcă voiau să mă bată doar aşa, ca să vadă ce se întîmplă :)
în fine, ce vreau eu să spun este că nu cred că ne putem întemeia brandingul pe o chestie din imaginarul nostru edulcorat. întemeierea asta se face pe o realitate, asta e obligatoriu, fiindcă străinii, pentru care facem brandingul, nu se împărtăşesc din imaginarul nostru, ci dau piept cu realitatea. oare cum s-ar construi o strategie pe realitatea că sîntem un popor fiţos cu femei frumoase? :)
a, tu esti serios.
pai daca se doreste un branding obiectiv, cel mai bine ar fi sa se ia niste straini care sa traiasca in Romania pentru o perioada de timp (in diferite medii etc.) si care sa faca la final un portret al tarisoarei noastre dragi.
brandingul sa se bazeze pe cel mai mic divizor comun al portretelor (sigur, numai partile bune, daca vor fi)
da, vorbeam serios.
tu crezi ca nu-mi doresc cu adevarat sa pot minca ciorba de loboda in frecventele mele calatorii de afaceri? :)
sau de dovlecei (cu mult marar). + o salata de vinete facuta ca lumea, nu crema de ghete. o saramura de biban facuta ca-n delta, nu zeama cu trei frunze de patrunjel care ti se da in restaurantele noastre (cu bibanul am exagerat, nu gasesti la restaurant).
uite, ar fi o idee sa se plece de la mancare. standarde pt. saramura, pt. ciorbe etc.
ma scuzati ca va deranjez, nu stiti cumva, al citelea vizitator unic sint?
Trimiteți un comentariu