pasta vietii si ce se mai poate recupera

Tavi e un bun prieten de-al meu, cel mai vechi, ne stim de vreo 25 de ani, cam asa. De mici. Tin minte ca alerga repede, era mic de statura, facea flic-flac, centra bine si lua bataie de la toti profesorii. De la el pornit scandalul cu profesorul Parvu, scandal descris in Celebrul animal. In fine, Tavi a crescut si s-a apucat de afaceri. A prosperat incredibil. Acum ceva vreme m-a solicitat sa-i gasesc un nume si o identitate pentru o companie care sa vinda mobilier institutional prin catalog.

Am inceput asadar sa facem iarasi afaceri impreuna, dupa ce, in adolescenta, am facut amindoi un fel de bisnita cu piese de schimb, eu, iar el cu marfa turceasca. Azi ne-am intilnit din nou pentru un fel de sedinta de lucru. Ma rugase de fapt sa-l ajut sa-si recupereze un fisier sters de pe un stick. Am un programel care face asta. (Poate fi gasit aici, e foarte util si prietenos).

In fine, dincolo de recuperarea salvatoare a unui fisier de afaceri, mi-a fost dat sa arunc un ochi peste toata istoria fisierelor sterse de pe stick. Cel mai interesante erau cele de muzica, cuprinzind: un the best of queen, o gramada de joe cocker, ceva eurythmics plus alte citeva chestii optzeciste. cea mai tare chestie era o melodie de nirvana, am uitat care, poate singura.

mi-am dat seama atunci cit de mult am imbatrinit. ca tavi, care parea ca nu mai iese din copilarie, pe urma dintr-o perpetua pubertate, are acum vw passat si asculta ceea ce mi-a fost dat sa descopar. si ca eu le spun fetelor mele ca mark knopfler e cel mai mare chitarist ever.

o lucratura publicitara

a fost o campanie in care trebuia promovata o companie imobiliara. am ales papucii de casa ca personaj principal, ca element domestic de maxim confort si familiaritate. chiar un grad destul de inalt de intimitate. residence e un ansamblu de blocuri din centrul orasului care viza o nisa upper middle-class. namingul la "residence" nu-mi apartine, eu cam fug de englezisme :)

citeva poze din albania. de la periferia tiranei.

 
 
 
 

am fost vara asta acolo si m-as intoarce oricind. poate la anul.
nu asa arata toata tirana, in centru e frumos, doar ca te sperie multimea de SUV-uri din care presupui ca poate cobori un tip mare si tare care sa te turteasca

experiment cu singe coagulat :)

cu mare frica dau din cind in cind cautare pe google "raufacatorul vorbeste" ca sa vad daca, printr-un mic miracol, l-a mai citit cineva. aproape nimeni. totusi, o chestie made my day. cineva face o lista, in genul teroristei, cu carti cumparate-de cumparat. sint si eu acolo. dar asta inca nu-i mare lucru :)

fata scrie si poezie, dau de ea pe poezie.ro, si-mi place. mai putin subtitlul, pe care eu l-am pus ca titlu de postare. si totusi, ce-mi place? stau si ma gindesc, stau si ma gindesc. pina la urma, imi dau seama. citeva fraze, cele mai bune, le scrisesem eu in "raufacatorul". asa ca, fericit, anunt pe aceasta cale!

fara sa dau citate comparative, mi-e cam jena

Cristian Neagoe si administratia

E greu să caute ceva un scriitor in administratie.
Dar Cristi Neagoe n-a ajuns la ICR pentru ca e un tip creativ (creator) ci pentru ca a functionat o vreme buna ca PR-ist al unui brand cultural puternic. Si-a probat, cum ar veni, capacitatile administrative. E atacat acum pentru ceea ce scrie si, ha-ha, pentru ce pozeaza iubita lui. Nu-mi vine sa-mi dau cu parerea despre libertatea de expresia, confuzia autor-personaj, nici nu ma omor dupa ceea ce scrie Cristian Neagoe, dar cred ca pot spune ceva consistent :) in apararea lui, ceva care ar putea da de gindit si buzurilor.

Eliade era atacat de Ministerul Invatamintului, sau cum se chema prin 36-37, pentru proza pornografica. Se solicita, prin vocea unui Constantin Kiritescu, un mare futacios al administratiei ("directorul de canapea", spaima junelor profesoare) demiterea sa de Universitatea Bucuresti. Eliade da el in judecata ministerul si cere 1 leu despagubire. Procesul sufera aminari peste aminari, pina in momentul in care o dictatura, cea carlista, pune capat tututor litigiilor dintre minister si angajatii sai (nu e clar daca doar in cele in care angajatii erau petenti). Eliade ajunge in 1940 diplomat, consilier cultural la Lisabona, trimis fiind acolo de un partid de extrema dreapta, revendicat de la ortodoxie.

O dovada ca oamenii vorbesc mult, fara sa fie prea atenti la ce spun.