muzică pentru cadre medii

una din melodiile mele preferate. mountain goats (adică john darnielle) cîntă No children

apă de gură. a se clăti după golire 5

urmanov în supliment:
„Eu simt un mare dezgust pentru lumea literara, cap-coada. Dezgust pentru viclenia si mizeria si tot show-ul asta porcesc. Simt dezgust pentru Eminescu – vai, draga, ce-a mai iubit-o el pe Veronica, dar moare de sifilis –, dezgust pentru Nichita Stanescu – marele sensibil, mort ca ultimul alcoolic.”
sigur că da, e uşor să dai de pămînt cu numele morţilor, să foloseşti chestii folclorice din biografia lor şi să te dai scîrbit. e greu însă să te dai scîrbit invocînd numele celor în viaţă, de pildă ale celor care benchetuiesc în fiecare an la ipoteşti, fac juriu şi dau premiu absolventelor de la râşca, LA EGALITATE!
„bisericile sint locasuri ale lui Dumnezeu si, ca urmare, El Insusi hotaraste cine I le ridica. Daca acum Dumnezeu a hotarit sa le construiasca Becali, poate ca e o palma data romanilor pentru halul in care singuri ne-am adus astazi ca natiune”
cînd ai de-a face cu oameni care te pot trage de urechi, e bine să fii prudent, înţelept şi împăciutor. şi să înjuri biserica rusă. http://www.supliment.polirom.ro/images/pdf/097_Iasi.pdf

dar, nu-i aşa, BOR-ul furnizează infrastructura şcolii de la Râşca, fiindcă altfel unde s-ar mai duce în tabără tinerii scriitori să se adape de la izvorul de creativitate? cred că, între scriitorii mireni, doar petru ilieşu ar putea să pună asemenea condiţii la dispoziţia celor însetaţi. aşa că, dormind-cazînd şi mîncînd la mănăstire, scîrbit de lumea literară dar propunînd absolvenţi de şcoală literară care să dinamiteze. cu ce? cu trupuri neîntinate şi absitenţă? fiindcă asta-l scîrbeşte pe urmanov la lumea lit. nu faptul că un juriu acordă premii fără să citească volumele, considerînd pe deasupra că, într-un an, pot exista trei poetese de mare şi exact aceeaşi valoare.

apă de gură. a se clăti după golire 4

Lipseşte acel fantastic al obiectelor umile ce face să strălucească târguşoarele lui Emil Brumaru, după cum nu înregistrăm un evazionism autentic, cu punerea între paranteze a realităţii imediate. ,Ros de o bacterie necunoscută", cu ,o acută lipsă de voinţă", subiectul oblomovian îşi exfoliază la nesfârşit straturile intim-biografice, fără să ajungă la veritabile explorări. Din Arta scalpării lipseşte, în genere, tocmai arta.
daniel cristea enache, în românia liberă. ce naiba de veritabile explorări îi trebuie unuia care-l savurează pe brumaru? şi cum de n-a înţeles că cea mai puternică formă de poezie e cea fără străluciri şi fantastic? fiindcă doar jalonează (vezi deschiderea largă a cronicii, cu ENUMERĂRI şi NOMINALIZĂRI pe curente şi direcţii), nu citeşte. HABAR N-ARE!

poezie pentru cadre medii

david berman: new york, new york

Un alt New York se construieşte

un pic mai la vest de cel vechi.

La ce bun încă unul nu s-a întrebat nimeni,

s-au apucat pur şi simplu de construit.

Oraşul e închis deocamdată,

n-au acces decît echipele de constructori

care pretind că-i o perfectă imagine în oglindă.

Într-adevăr, fiecare lucrează la cîte o copie

a apartamentului în care locuieşte

la care adaugă noi detalii,

cum ar fi un odorizant, o piatră de grădină,

o clanţă personalizată cu numele unui hotel de lux.

Cîte-o ameliorare ici-colo, realizată-n secret

şi-n afara planurilor. Şefii de echipă

nu bagă de seamă sau poate că nu le pasă.

Toţi se simt excelent,

glumesc, se plimbă pe străzile liniştite

pe care singurul reporter admis înăuntru

le-a descris ca fiind “netributare complicatului trecut al vechiului oraş,

ci răspîndind mireasma melancolică a primilor ani pe pămînt”.

Bărbaţii au ajuns să îndrăgească oraşul cel liniştit.

Le venea din ce în ce mai greu să se întoarcă seara acasă,

nevestele lor au început să se îngrijjoreze.

Supele cele galbene se răcesc, apusurile-s tot mai repezi.

Bărbaţii iau des pauze şi ies pe scara de incendiu,

peste aerul calm le fac cu mîna celorlalţi muncitori,

meditează fiecare în punctul lui de observaţie.

Pînă-ntr-o zi...

Cînd nori de mangal au umplut cerul.

Truse de scule au zornăit în bătaia vîntului.

Ceva nu era în regulă.

Un şef de echipă de pe bulevard

şi-a aţintit binoclul spre o pată cenuşie

ce se apropia dinspre răsărit.

S-au auzit voci, Ce e? Ce se-ntîmplă?

Porumbei, a strigat el în vînt.

filmele pe care mi-aş dori să le fac

CORINA

Scena 1


Sîntem amîndoi la malul unui rîu, ne ţinem de mînă şi ne strecurăm printre trestii. Tu eşi desculţă, într-o rochiţă de stambă. Strălucirea soarelui orbeşte pentru o clipă camera. Închidem ochii. Apoi, descoperim plaja unde toţi managerii din oraş vin să-şi reguleze secretarele tinere şi frumoase. Acum o fac în grup, sînt cinci directori cu secretarele lor. Le pedepsesc, spui tu.


Scena 2


Un vechi landou de răchită, trebuie să fac cumva să încap în el. Tu mă înveleşti cu o pătură moale şi, cîntînd încetişor ceva în germană, mă plimbi cu el prin piaţa mare. Aşa, cum stau ghemuit şi privindu-te cu dragoste, îmi pari o regină.


Scena 3


Cineva ne lasă mesaje înfipte cu piuneze în dulapurile din bucătărie. Decupează litere mici de staniol pe care le lipeşte pe nişte cartoane. Într-o zi, agăţăm toate cartoanele astea de coada unui zmeu. Zicem că facem reclamă: Păstraţi curăţenia în bucătărie, Pe aici curge apă fierbinte, Aici am ucis un gîndac cu Baygon. Zmeul e deja sus de tot, cînd două supersonice ale armatei ne trec urlînd pe deasupra. Ne-au văzut pe radar, spunem speriaţi, tăiem sfoara.


Scena 4


Jucăm cărţi cu tatăl tău. E întotdeauna îmbrăcat într-o pijama de spital şi miroase urît. Pierde. Ca să se răzbune, ne spune că sîntem frate şi soră. De vreme ce sîntem de sînge regal, nu contează.


Scena 5


Tatăl tău moare. Scotocim casa şi găsim o geantă de piele plină cu bani. Ne dezbrăcăm în pielea goală, ne întindem pe pat şi ne acoperim pe rînd cu bancnote.